Aproximativ 1000 de membrii şi simpatizanţi USL din Argeş participă la mitingul opoziţiei organizat la Bucureşti. USL Arges va organiza un miting de protest şi la Piteşti, cu începere de la ora 16, pe traseul Teatrul Davila- Piaţa Milea.
Liderul PNL Argeş, Ion Popa, a precizat că oamenii au fost nevoiţi să plece cu autoturisme proprii pentru că nu au putut fi găsite autobuze sau microbuze pentru transport.
“Nu am putut găsi mijloace de transport. Ne-au fost puse tot felul de piedici. S-a sunat la instituţii să vadă cine pleacă, când pleacă, cu cine pleacă. Transportatorii au refuzat să închierieze autobuze, dar nu este nicio problemă, de descurcăm. Este nevoie ca opoziţia să îşi arată susţinerea oamenilor nemulţumiţi de actuala putere, care vor schimbarea. Trebuie să le arătăm oamenilor că nu sunt singuri şi vom depăşi orice situaţie. Oamenii vor demisia lui Traian Băsescu, a guvernului şi anticipate. Le susţinem doleanţele. După aceea, în mod democratic oamenii vor putea să meargă la vot şi să decidă cine să guverneze ţara”, a precizat Ion Popa.
Sursa articol: ePitesti