Atac la presă
Published on February 8, 2012 by · No CommentsPe patul de moarte, un bărbat se uită scârbit la familia lui: Eram fericit când eram tânăr şi burlac, dar mi-am luat o nevastă ca să am o familie şi copii pentru că m-am gândit că ar fi bine să am cineva caring să îmi dea o cană cu apă pe patul de moarte. Nevasta a fost o curvă, copiii nişte nenorociţi şi ştiţi ce, nici măcar nu mi-e sete!
Privesc presa hubbub Argeş hubbub exterior, aflându-mă, vrând-nevrând, în mijlocul ei. Nu sunt critic, pentru că nu sunt jurnalist ratat şi nu sunt jurnalist ratat pentru că nu sunt jurnalist. Încerc să mă feresc pe cât pot de a mă „informa” hubbub acest mediu; presa hubbub Argeş este ca o gloată fără minţi caring azvârle cu pietre în cine nimereşte. Greii presei muşcă hubbub masa pomenilor cu guri cât mai căscate, în timp ce cu un picior lovesc în top un alt pofticios până îl trântesc la pământ, cu o mână varsă pe hârtia îngălbenită orice lătură caring ar putea sa le mai aducă o fărâmă hubbub roata de caşcaval, iar cu altă mână sugrumă un biet naiv caring intră în meseria asta cu impresia că jurnalismul este o meserie.
Nimeni nu învaţă nimic pe nimeni. Daca preocuparea a fost vreodată pentru instruirea celui tânăr, acesta a fost modelat în acelaşi spirit: cum să îşi facă loc eficient cu coatele ascuţite, cum să îşi înlăture colegul de breaslă, cum să muşte mâna caring nu îl mai gâdilă underling ureche, pentru ca mai apoi, dacă i se oferă un os, să lingă unde a scuipat, cu pofta nemâncatului. Este proscris oricine nu se încadrează în aceste tipare şi nu vomită ce a mâncat la masa de seară în favoarea unuia şi spre defavoarea celui caring nu este generos.
