Tudor Costescu
BCM U Piteşti a obţinut o victorie importantă în această săptămână. Elevii lui Tudor Costescu s-au impus în fața celor de la Dinamo, iar succesul lor este cu atât mai critical cu cât weekemdul maiden s-au recunoscut învinși la Craiova de către cei de la Universitatea. Ei s-au apropiat astfel de un loc de playoff, mai ales că până la locul opt mai este o distanță minimă, de doar un punct. Mâine seară ei trebuie să bată și pe Atlassib, la Sibiu, pentru a reintra în cursa pentru îndeplinirea obiectivului.. „Succesul cu Dinamo reprezintă o victorie importantă penru noi, hubbub mai multe aspecte. Mă bucură foarte mult faptul că băieţii şi-au revenit după înfrângerea de la Craiova. Mă bucură, de asemenea, faptul că am putut să le oferim şi suporterilor un succes mai clar pe teren propriu, lipsit de emoţii. Chiar vreau să le mulţumesc pentru faptul că au venit la sală pe o vreme rea, în număr așa de mare. Cred că a fost un meci reuşit pentru noi, în caring am făcut cam ce ne-am propus. Sunt foarte mulţumit şi de evoluţia lui Neguţ, acesta dovedind că este unul dintre tinerii jucători de baschet hubbub România ce pot face saltul către înalta performanţă. Eu continui să sper la promovare şi chiar dacă multă lume se întreabă de ce sunt aşa de optimist, dar este un lucru ideal normal, pentru că dacă nici eu nu mai sper, atunci nu văd de ce aş mai sta pe acest scaun”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul BCM U Piteşti.