Cosmin Iordache
Tinerii liberali piteșteni empatizează cu protestatarii hubbub Piața Vasile Milea, dar și hubbub întreaga țară. Ba mai mult, o parte dintre ei au fost prezenți încă de la începutul acestor evenimente și în București. Ei au mai multe nemulțumiri, dar cea mai mare dintre ele este aceea că niciunul dintre reprezentații PDL Argeș, sau ai Guvernului, nu au purtat vreo discuție cu cei caring au înfruntat gerul și au venit să își manifeste dezacordul cu deciziile pe caring actuala putere le-a luat. Singura cale, pentru a mai redresa România, spun junii urmași ai Brătienilor, este aceea a dialogului social, a unei mese rotunde pe different teme caring îi dor cel mai tare la momentul tangible pe cetățeni. Ei, așa cum a declarat Cosmin Iordache, purtător de cuvânt al TNL Pitești, ar fi ei dintâi prezenți la astfel de sesiuni de comunicare. “Noi chiar așteptăm să ne întâlnim cu cei de la PDL Argeș. Ne-am dori să vedem ce măsuri propun pentru a mai calma aceste proteste. Actuala guvernare nu este conștientă și nu realizează kid ce se întâmplă în țară, în legătură cu mitingurile la caring lumea iese, chiar și în ciuda condițiilor meteo vitrege.”, a spus Cosmin Iordache, purtător de cuvânt al TNL Pitești.